Este o formare transformatoare, profunda, in care lucrul practic si teoria se imbina cu multa creativitate, o formare care te ajuta sa atingi un nivel mai bun de echilibru interior, ce te va duce in pozitia de a fi un terapeut bun, responsabil, capabil sa isi insoteasca profesionist clientii in procesul terapeutic.
Un program de cursuri care iti dezvolta abilitati esentiale in lucrul psihoterapeutic:
• vei putea sa te conectezi cu clientul si sa intelegi la nivel profund nevoil si resursele sale
• vei sti sa comunici si sa sprijini la nivel corporal, emotional si cognitiv
• inveti sa folosesti jocul, miscarea, desenul, tava cu nisip, teatrul, povestile si multe, multe altele, in interventii terapeutice
• vei putea lucra cu oameni de diverse varste si care se confrunta cu diverse dificultati; vei putea accesa lumea copiilor, dar si a celor care nu pot pune in cuvinte trairile si gandurile lor, datorita unor blocaje psihologice sau a unor dificultati care nu permit folosirea limbajului verbal.
In cadrul formarii, terapia prin joc si dramaterapia sunt integrate intr-o abordare terapeutica flexibila, dinamica si inovatoare, prin prisma teoriei atasmentului si a paradigmei Corporalitate-Proiectie-Rol (Sue Jennings). Corporalitate-Proiectie-Rol este o paradigma de dezvoltare care traseaza parcursul copilului de la nastere la 7 ani, urmarind interactiunea cu lumea, etapele si modalitatile de explorare si cunoastere, precum si dezvoltarea jocului.
Pe parcursul celor trei ani de formare, vei lucra cu instrumente creative cu propria persoana si cu altii.
Creativitatea este in fiecare dintre noi si nu trebuie sa stii sa te joci, nu trebuie nimic. Prin experimentarea directa a tehnicilor de lucru, vei descoperi resursele interioare, in propriul ritm, cu sustinere din partea grupului si a formatorilor.
Cui se adreseaza?
Programul de formare se adreseaza celor care au obtinut licenta in psihologie sau asimilate (asistenta sociala, psihopedagogie speciala, pedagogie, teologie, medicina, filosofie) si este acreditat de catre Colegiul Psihologilor.
Cum se desfasoara?
Cursurile de formare se vor desfasura pe parcursul a 3 ani, fiecare an avand 6-7 intalniri de week-end si o scoala de vara cu o durata de 7 zile.
Intalnirile de week-end au loc in Bucuresti, de vineri dupa-amiaza, pana duminica.
Scoala de vara se desfasoara in Brasov.
Pe parcursul fiecarui an de formare, studentul va desfasura activitate practica, pentru care se asigura supervizare (un total de 50 ore in cei 3 ani, care se stabilesc de comun acord cu supervizorul).
Modalitate de inscriere in formare
Procesul de inscriere si selectie are urmatoarele etape:
- inscriere prin trimiterea unui CV si a unei scrisori de motivatie
- interviu online
- interviu fata in fata (care se stabileste daca etapa anterioara a fost trecuta)
Acte necesare pentru inscriere – la adresa de e-mail contact@terapiedramajoc.ro sau ion_as@yahoo.com, cu titlul «inscriere formare»:
- CV profesional cat mai detaliat
- o scrisoare de motivatie
Vor fi invitate la interviu doar persoanele selectate in urma analizei dosarului trimis, dupa achitarea taxei de interviu de 250 lei (nereturnabil, indiferent de rezultatul procesului de selectie).
Costurile formarii sunt in medie de 5500 lei anual, in care sunt cuprinse intalnirile de weekend , scoala de vara, supervizarea, materialele de curs.
Fiecarui student, pe langa participarea la programul de formare, i se va solicita sa parcurga anual 20 de ore de terapie personala individuala cu un psihoterapeut acreditat (costurile nu sunt cuprinse in totalul de mai sus) .
Pentru informatii detaliate, consultati Brosura formare si Curricula formare
Alte informatii sau clarificari - contact@terapiedramajoc.ro sau ion_as@yahoo.com